Olavo de Carvalho

Societatea umană a trecut, în epoca modernă, prin schimbări majore în plan politic, social, cultural şi economic.

Aceste transformări, care au cunoscut un ritm accelerat în secolul XX şi care continuă în secolul XXI, au condus societatea umană spre mai bine. Viaţa comunităţilor şi a indivizilor a fost în general îmbunătăţită. Au fost eliminate, în multe părţi ale lumii, nedreptăţi şi inechităţi profunde, prin asigurarea unor drepturi fundamentale şi prin salturi calitative ale vieţii.

În acelaşi timp însă, acest context a adus cu sine coagularea unor curente care subminează valori fundamentale ale societăţii umane. Secularismul agresiv, tendinţe radicale de redefinire a familiei, marginalizarea valorilor moral-creştine sunt o realitate manifestă.

Societatea românească nu a rămas izolată de aceste evoluţii. Ieşită dintr-o lungă perioadă totalitară, România şi locuitorii săi încă luptă pentru re-găsirea de sine, pentru redescoperirea acelor valori comune, care fac parte din ţesătura sa intimă.

Din această identitate comună face parte, la loc de frunte, credinţa creştină, împărtăşită de un procent covârşitor dintre cetăţenii României, întreţesută în ethosul nostru naţional şi care influenţează manifestările sociale, culturale şi politice ale românilor, fiind reperul la care ne raportăm ca la un standard comun, atemporal şi absolut.

Totuşi, în contextul transformărilor social-politice ale secolului XXI, s-a creat potenţialul pentru un conflict incipient între valorile moralei creştine şi „noile valori” seculare, în esenţă anti-creştine, promovate la nivel internaţional, în special în cadrul Uniunii Europene.

Putem constata că acest conflict este deja manifest în unele state membre ale UE. Asistăm, în ultima vreme, la tot mai multe cazuri în care creştinii sunt aduşi în faţa Justiţiei ca învinuiţi datorită credinţei lor, suferind o formă de pedeapsă pentru că valorile lor creştine exprimate încalcă noi legi sau noi „drepturi ale omului”, în marea lor majoritate iluzorii, contrare raţiunii şi binelui autentic al omului. Această evoluţie nefericită creează o presiune asupra creştinilor, pentru a-şi cenzura sau chiar abandona credinţa şi valorile, pentru a nu se face pasibili de încălcarea unor norme ale statului sau vieţii publice. Nu puţini creştini văd în această situaţie o întoarcere la perioadele istorice în care creştinii erau prigoniţi pentru credinţa lor.

Având în vedere cele de mai sus, subsemnaţii, creştini care urmăm învăţătura Sfintei Scripturi, a Sfinţilor Apostoli ai Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos şi a celor ce le-au urmat lor şi care ne-au învăţat calea mântuirii, lăsând deoparte disputele teologice, mărturisim valorile creştine comune insuflate de Sfântul Duh şi afirmăm cu tărie cele ce urmează:

a. Iisus Hristos este acelaşi, ieri şi azi şi în veci (Evrei 13:8). Credinţa creştină pe care o mărturisim este deasupra transformărilor sociale vremelnice ori a spiritului unei epoci sau al alteia.

b. Această credinţă ne determină viaţa şi acţiunile de zi cu zi, în tot locul şi în tot ceasul. Ea nu poate fi ţinută ascunsă; nu putem fi creştini numai acasă sau doar la biserică.

c. Potrivit Sfintei Scripturi, înţelegem să ne facem datoria de cetăţeni şi să dăm Cezarului – conducerii legitime a Statului – ceea ce se cuvine şi să ne supunem autorităţilor şi legilor, în măsura în care acestea nu contravin conştiinţei şi valorilor noastre creştine.

d. Familia întemeiată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie este o instituţie fundamentală a societăţii, creată de Dumnezeu şi expresie a complementarităţii naturale dintre bărbat şi femeie, a dragostei şi respectului reciproce.

e. În calitate de părinţi creştini, avem faţă de copiii noştri datoria să îi creştem şi să-i educăm în spiritul ascultării de Dumnezeu. Suntem îngrijoraţi de manifestările imorale, permise sau chiar promovate în numele drepturilor omului şi al unei toleranţe fără discernământ.

f. Drepturile părinţilor sunt drepturi fundamentale, între ele primordial fiind dreptul părinţilor de a dispune de educaţia civică, morală şi religioasă a copiilor lor.

g. Fiecare copil are dreptul să fie născut şi crescut într-o familie care se constituie dintr-un bărbat şi o femeie.

h. Dreptul la viaţă, începând cu momentul conceperii şi până la moartea naturală, este un drept fundamental al tuturor fiinţelor umane.

i. Libertatea religioasă şi libertatea de conştiinţă sunt drepturi fundamentale şi istorice.

j. Demnitatea umană este intrinsecă fiecărei fiinţe umane, creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi este deasupra oricărei autorităţi lumeşti.

k. În participarea noastră la viaţa cetăţii şi viaţa politică, sprijinim şi conlucrăm cu acei factori care aderă la valorile în care credem. Oricare ales sau reprezentant trebuie să îi reprezinte pe cei ce-l votează şi să afirme valorile lor.

În încheiere, chemăm Statul Român şi reprezentanţii săi să respecte şi să reflecte, în formularea legilor şi politicilor publice, valorile şi tradiţiile sociale şi culturale, de inspiraţie creştină, ale poporului român, pentru a nu se ajunge la conflicte - de conştiinţă sau manifeste - între cetăţean şi autoritatea din care izvorăsc aceste legi.

Cei care doresc sa semneze Delaratia de la Timisoara o pot face la: http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php
Important: semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. Apoi veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor.

Ce este Declaratia de la Timisoara?
Declaratia de la Timisoara isi are originea in dezbaterile participantilor la conferinta anuala AFR tinuta pe 20 martie la Centrul Areopagus din Timisoara. S-a discutat faptul ca in alte tari crestinii iau pozitii publice privind valorile crestine si le afirma relevanta in viata sociala si publica. Am observat tendinte in Romania, dar mai ales in Uniunea Europeana, unde valorile crestine si traditionale, valorile familiei, si in general moralitatea si decenta sunt marginalizate in numele si in favoarea unui secularism fundamentalist tot mai ingust la minte si agresiv. Noua nu ne este rusine de valorile crestine. Nu ne este rusine sa le traim, sa ne ghidam viata dupa ele, sa le profesam in spatiul public, si sa le promovam. Si nici nu suntem timizi in dezaprobarea actiunilor si pozitiilor anticrestine si imorale ale celor care promoveaza valorile mortii. In consecinta ne-am gindit ca e potrivit ca noi, participantii la conferinta, sa lansam acest document extraordinar, un apel la constiinta crestina, in care sa identificam pilonii fundamentali ai societatii pe care ne-o dorim si in care dorim sa ne crestem copiii. Acesti piloni au asigurat supravietuirea societatii si civilizatiei si dorim sa continuie sa asigure fericirea si supravietuirea generatiilor viitoare.

Nu suntem singuri
Nu suntem singurii, nici primii crestini care sa fi initiat o Declaratie de acest gen. Au inceput crestinii americani in noiembrie 2009 cind au lansat Declaratia de la Manhattan (The Manhattan Declaration). A fost redactata de personalitati intelectuale proeminente americane provenite din toate grupurile crestine majore: ortodoxe, catolice si protestante. Pina in prezent Declaratia Manhattan a fost semnata de peste 467.000 de persoane. In ianuarie am facut-o cunoscuta in Romania si multi dintre voi ati semnat-o.

In aprilie crestinii englezi au demarat Declaratia de la Westminster (The Westminster Declaration) care pina acuma a fost semnata de aproape 70.000 de persoane. Acum citeva luni am promovat-o in Romania si multi dintre voi ati semnat-o.

In iulie crestinii australieni au lansat Declaratia de la Canberra (The Canberra Declaration) care pina acuma a fost semnata de peste 10.000 de persoane. Acum citeva saptamini am promovat-o in Romania si multi dintre voi ati semnat-o.

Iar acum ne-a venit rindul si noua, celor din Romania. Suntem incredintati, din ceea ce cunoastem, ca suntem prima tara, in afara tarilor anglo-saxone, care a lansat o astfel de Declaratie.

Declaratia de la Timisoara enumera aceleasi idei si principii majore pe care si celelalte Declaratii le enunta: (1) primordialitatea si relevanta valorile de inspiratie crestina in societatea civila; (2) sanctitatea casatoriei si a familiei; (3) sanctitatea vietii din momentul conceptiei pina la moartea naturala; (4) sanctitatea demnitatii umane; si (5) libertatea religioasa si de constiinta. Aceste principii nu se negociaza. Nu le vom ascunde si nici nu vom ingadui nimanui sa le marginalizeze sau sa le trivializeze.

Declaratia deasemenea afirma ca noi, crestinii din Romania, pe linga loialitatea noastra fata de Dumnezeu, suntem in acelasi timp si cetateni fideli ai societatii civile si ne angajam sa ne exercitam drepturile fundamentale pentru a directiona tara in care traim si ne crestem familiile spre pretuirea nu distrugerea valorilor si libertatilor noastre fundamentale. Intelegem ca trebuie sa dam Cezarului ce este al Cezarului, dar Cezarul trebuie sa inteleaga ca nu poate primi din partea noastra, si nici nu ne poate interzice, ceea ce trebuie sa dam lui Dumnezeu.

Cine sunt autorii Declaratiei de la Timisoara?
In redactarea Declaratiei de la Timisoara s-au implicat personalitati laice si intelectuali crestini din toate grupurile religioase majore din Romania. Redactarea a luat mult timp tocmai pentru a fi sensitivi si a include toate sugestiile si opiniile care ne-au fost sugerate pe parcursul mai multor luni de zile. Folosim din nou aceasta ocazie pentru a ne exprima multumirea fata de toti care s-au implicat, cu rabdare si minutiozitate, in redactarea Declaratiei.

De ce sa semnez?
Unii poate se vor intreba, de ce sa semnez? Motivele pentru care fiecare crestin roman trebuie sa semneze aceasta Declaratie sunt multe. Si toate evidente.

In primul rind pentru ca, asa cum am afirmat cu citeva saptamini in urma, cine nu isi afirma valorile le pierde. Grupurile seculare in restul Europei isi afirma cu agresivitate valorile, numindu-le “valorile europene,” in timp ce pe ale noastre le marginalizeaza. Rapoartele, rezolutiile si directivele care s-au emis in doar ultimii ani in Parlamentul Europei, Consiliul Europei si in alte forumuri europene si internationale reflecta aceasta tendinta. Glasul crestinilor trebuie sa fie auzit in cetate, adica in locul in care locuiesc si isi cresc familiile, asa dupa cum glasul celor care promoveaza “valorile mortii” este auzit si luat in seama.

In al doilea rind prin adeziunea la aceasta Declaratie afirmi ca apartii unei comunitati virtuale cu ale carei valori si scopuri te identifici.

In al treilea rind e important sa lasam in urma acest document ca si o mostenire spirituala colectiva pentru copiii nostri. Cind ei vor ajunge la virsta discernamintului isi vor da seama ca Dumnezeu i-a binecuvintat cu parinti intelepti care au avut curajul sa se impotriveasca raului atunci cind raul a cautat sa le intunece calea.

In al patrulea rind prin semnatura ta dai de inteles ca nu accepti ca libertatile si valorile noastre fundamentale sa fie compromise.

In al cincilea rind prin semnatura ta reafirmi ca ne consideram o tara crestina. Ne mindrim cu rezultatele sondajelor de opinie care indica ca 99% dintre locuitorii Romaniei se declara crestini. E deci imperios sa unim vorba cu fapta, asa dupa cum ne invata Sfintii Apostoli.

In al saselea rind Declaratia da riposta dispretului cu care aderentii secularismului fundamentalist ne privesc, atit pe noi cit si valorile noastre. Ei numesc raul bine si binele rau. Casatoria un lucru demodat iar concubinajul un lucru “cool.” Avortul si distrugerea vietii un drept al omului, iar respectul pentru viata si demnitatea umana un lucru depasit. A venit vremea sa spunem si noi un NU raspicat.

Există o bisericuţă chiar lângă Ground Zero, undeva în partea de est. Pentru un om care iubeşte New Yorkul aşa cum îl iubesc eu e greu de vorbit despre acest loc, dar sunt lucruri peste care nu se poate trece. 

Înainte de 9/11, Saint Paul Chapel era o curiozitate turistică. La doi paşi de Wall Street şi în umbra Turnurilor Gemene, îndărătnică peste raţiune în faţa asaltului tehnologiei şi modernităţii, o bisericuţă episcopaliană rezista cu faţa la hăul care se căsca acum în faţa ei, senină şi din altă lume. A fost construită pe la mijlocul secolului XVIII, pe un teren oferit de regina Ana a Marii Britanii, pentru a servi credincioşilor care nu puteau, din cine ştie ce motive, ajunge la slujba oferită de principala biserică a parohiei. O biserică de mâna a doua, dacă vreţi, pentru acei credincioşi fervenţi care nu suportau depărtarea de Dumnezeu şi care, şi astăzi, se consideră „protestanţi, dar catolici“. Intrarea se face prin vechiul cimitir, unde pietre funerare înnegrite de vreme odihnesc cuminte sub copaci, indiferente la tumultul infernal din jur. Ca şi cimitirul, biserica este austeră în cel mai pur stil protestant şi, până acum nouă ani, singura atracţie era strana, unde obişnuia să se roage George Washington, părintele naţiunii americane. Cea mai veche biserică încă în funcţiune din Manhattan a rămas discretă, demnă şi austeră, aşa cum îi stă bine unui lăcaş protestant autentic.

Zilele acestea însă, interiorul bisericii este ceva mai animat şi mai colorat. Pentru că oameni din toată America şi din toată lumea vin să se roage şi să omagieze eroii acelor zile.

Nu sunt altare în faţa cărora să te rogi, sunt memoriale, cel mult, câteva colţuri ale bisericii unde sute de oameni au venit şi au depus fie o cască murdară de pompier, fie o insignă de poliţist, fie o bucată de material rămasă dintr-o haină care, Dumnezeu ştie, ce poveste are, fie un lucru cât de mic care să ofere mărturie demnă, discretă şi austeră despre respect, recunoştinţă şi durere.

Nu-i uşor să vezi în jurul tău numai moarte şi distrugere, bucăţi de corp smulse din oameni care cu numai câteva zile în urma aveau un nume, aveau rude şi copii, şi prieteni. Nu-i uşor să vezi oameni aruncându-se de la ferestre, ţinându-se de mână.

Saint Paul Chapel a fost zile şi zile la rând adăpost şi refugiu pentru toţi pompierii şi politiştii, şi civilii care încercau cu disperare să găsească viaţă în ruinele de la World Trade Center, ca să găsească numai moarte şi disperare. Zile şi săptămâni la rând, preoţii şi voluntarii au oferit supă caldă, pături şi o cale spre lumină unor oameni care se prăbuşeau sub povara confruntării directe cu Răul. „Cum poate Dumnezeu să tolereze aşa ceva?“, sunt convins că a fost întrebarea acelor zile.

Poate că şi preoţii bisericii ortodoxe Sfântul Nicolae ar fi făcut la fel ca preoţii de la Saint Paul Chapel, dar n-o să ştim niciodată. Pentru că biserica Sfântul Nicolae era chiar mai aproape de Turnuri decât Saint Paul şi s-a prăbuşit sub greutatea lor.

În tot acest timp, în moscheile lumii era sărbătoare. Imamii de pretutindeni pronunţau predici jubilant-încruntate despre „pedeapsa lui Allah“ căzută peste necredincioşii americani. Pe străzile din Gaza, femeile musulmane ieşeau în manifestaţii de bucurie spontană. Niciun singur mullah sau imam nu a venit să se alăture eforturilor de salvare de la Ground Zero după 9/11.

Nici măcar unul.

Iar azi, autorităţile New Yorkului, în infinita lor înţelepciune multiculturală, în frunte cu primarul Bloomberg, sunt pe cale să aprobe construcţia unei hyper-moschei de 13 etaje, ca un hypermarket, chiar lângă Ground Zero. Ba chiar par încântaţi de această „dovadă de toleranţă religioasă şi deschidere“. Între timp, aceleaşi autorităţi pun tot felul de obstacole reconstruirii bisericii Sfântul Nicolae, invocând tot felul de proceduri birocratice.

Saint Paul Chapel rămâne acolo, cu faţa la cicatricea de pe obrazul New Yorkului şi al Americii, demnă, discretă şi austeră.

În Irak fenomenul a început deja după Primul război din Golf. Acolo se vorbeşte de 70.000 de musulmani care au trecut la creştinism (în afara acelui sfert de milion de creştini caldeeni care sunt acolo de secole).

În Indonezia, câteva organizaţii musulmane din Bekasi şi-au anunţat recent intenţia de a organiza un centru misionar şi unităţi paramilitare la moschei pentru a opri convertirile. 

În 1990 se pare că erau 16.000 iranieni creştini în toată lumea. În 1994 acest număr a crescut la 30.000 şi în 1999 la 55.000. Dacă în Africa mai merge pretextul cu prozelitismul, în Iran acesta e exclus. Cei care locuiesc acolo şi fac această alegere riscă totul: închisoarea, răpirea, tortura şi nu de puţine ori martiriul. Apărarea lui Mehdi Dibaj este unul din cele mai importante texte creştine contemporane şi nu poate fi explicată de nici o acţiune de prozelitism. Este pur şi simplu rodul unei credinţe mature şi a celei mai realiste lucidităţi.

Chiar şi în secularul Bruxelles, se pot vedea la unele slujbe (de exemplu, la rugăciunile pentru vindecare de la biserica Colegiului St. Michel) persoane care îngenunchează şi se prosternă ca musulmanii.

Ce nu mai merge
Motivele acestei fenomen şi căile prin care se ajunge la decizia de a renunţa la islam sunt foarte numeroase şi complexe. Nu pot fi clarficiate într-un articol.

Unii foşti musulmani au fost dezamăgiţi de lipsa de logică a Coranului şi de limba arabă de slabă calitate cu care e scris textul. Mumin Salih crede că numai cine nu ştie bine araba poate fi impresionat de Coran. Frazele sunt neterminate, lipsesc semne punctuaţie, nu se respectă acordurile, raţionamentele nu sunt coerente.

Alţii au început să îşi pună probleme asupra islamului după 9/11. Au fost provocaţi să justifice măcelul şi nu au găsit răspunsuri satisfăcătoare. Imamii nu sunt obişuniţi să explice, ci numai să predice (ameninţător). Au fost luaţi complet pe nepregătite când au fost invitaţi la dezbateri publice în care să dea socoteală de credinţa lor. Fie s-au prezentat slab, fie au evitat o dezbatere deschisă pe motive infantile. Un rol important l-a avut cartea lui A. M. Kahn, Jihadul Islamic – o moştenire de convertiri forţate, imperialism şi sclavie care prezintă extrem de bine documentat sălbăticia, umilinţele şi înapoierea intelectuală pe care a adus-o islamul popoarelor cu care a intrat in contact.

În unele ţări cu populaţie musulmană importantă, victime ale catastrofelor (Sudan, Indonezia), faptul că ajutoarele aduse de ţările creştine au fost mai numeroase şi mai eficient utilizate decât cele de la ţările musulmane bogate a ridicat semne de întrebare.

Unii şi-au schimat părerea doar navigând pe internet, au devenit agnostici sau creştini şi au crezut ani de zile că sunt izolaţi în convingerile lor până când şi-au dat seama că sunt mulţi alţii ca ei. Alţii au văzut că nu găsesc în Coran destul sprijin şi îndrumare pentru toate greutăţile şi nevoile omeneşti. Sunt şi numeroase cazuri în care se vorbeşte de vise şi de vindecări inexplicabile.

Cum de nu se ştie
Elitele presei vestice refuză să vadă o problemă în islam. Ca să o facă, spune rabinul Aryeh Spero, ar trebui să spună de ce parte sunt. Marea majoritate nu se indentifică cu valorile iudeo-creştine şi ar fi stânjeniţi să se arate patrioţi şi să lupte pentru cultura vestică. Dacă islamul nu e o problemă, căutările celor care îi văd slăbiciunile sunt irelevante.

Pe de altă parte, după cum a spus şi Benedict al XVI-lea la Regensburg: mentalitatea actuală nu ţine seama decât de ce este demonstrabil ştiinţific şi a împins astfel în religia în domeniul subculturilor. Aceasta atitudine face ca dialogul autentic între culturi să nu poată avea loc în mod semnificativ exact acolo unde sunt dificultăţile cele mai mari, adică în domeniul religiei.

În plus, la creştini există şi o jenantă lipsă de cunoaştere a propriei lor religii, culturi şi istorii, care îi face să creadă că islamul şi creştinismul ar fi oarecum înrudite. Alain Besancon
şi alţii cred că nu sunt suficient de apropiate. Dumnezeul creştinilor şi al evreilor se apleacă spre om şi apropierea dintre ei duce la încheierea unui Legământ. Allah nu interacţionează cu omul. Coranul este un text etern, necreat, indiscutabil. Biblia este un text revelat.

În Coran, Abraham (Ibrahim) nu e nici evreu, nici creştin. Tot textul jonglează cu cuvântul musulman, care înseamnă totodată „supus” şi adept al religiei musulmane. Maria, mama lui Isus, este sora lui Moise şi a lui Aron. Coranul susţine că redă puritatea celor două testamente care au fost falsificate de evrei şi creştini. Isus nu se consideră un „asociat” al lui Dumnezeu, ci numai un simplu profet. El neagă Treimea, nu a murit şi nu a înviat.

Coranul nu vede în creştinism un monoteism datorită Sfintei Treimi, pe care o prezintă ca Dumnezeu, Isus şi Maria. Cel mai grav păcat, care nu poate fi iertat, este al celor care pretind că se „asociază” cu Dumnezeu: evreii şi creştinii.

Aşadar, nu se poate vorbi de trei religii abrahamice sau revelate, şi cu atât mai puţin de „religiile Cărţii”. Acest termen are un sens negativ şi este utilizat pentru a-i defini pe dhimi, adică pe cei inferiori juridic musulmanilor, care trebuie să plătească o taxă pentru a îşi păstra proprietăţile şi a rămâne în viaţă (spre deosebire de păgâni). În islam, „oamenii cărţii” nu sunt creştinii evreii şi musulmanii cum ar părea la prima vedere, ci cei a căror credinţă e legată de o anumită carte (nu neapărat Biblia): evreii, creştinii, zoroastriştii şi sabaenii. ►►Florina B.

Liderul PNL Crin Antonescu ("Fidel") a absentat de la 99.08% din voturile date in Senat; mai clar, a votat doar de trei ori, arata in urma cu o luna un raport al IPP. Individul conduce de multa veme, fara drept de apel, topul chiulangiilor din Senat.

Acum se declara "manios" ca a primit leafa redusa cu 25%: "In primul rand, trebuie sa spun ca sunt manios, avand in vedere ca sunt doar bugetar. In al doilea rand, vreau sa va spun ca aceasta taiere cu 25% se simte dramatic evident la cei cu venituri foarte mici, se simte insa si la cei cu venituri ceva mai mari sau medii, cum este cazul parlamentarilor, pentru ca suma taiata de acolo este una consistenta. Nu stiu foarte bine de unde am sa tai, o sa vad pe parcurs."

De când a părăsit forumul de la Davos trântind uşa, este alintat pe site-urile radicalilor islamici cu titlul de Erdogan Magnificul. (...)

Ca şi Ahmadinejad, Erdogan e modest, harnic şi scârbit, nu fără motiv, de Vest.

Spre deosebire însă de dictatorul iranian care e un şmecher brutal ce profită de un context favorabil, Erdogan e destul de înţelept să se înconjoare de consilieri remarcabili ca Ahmet Davutoglu şi Karim Ibrahim.

Ibrahim publică dizertaţii despre înţelepciunea islamică, maeştrii sufiţi, gândirea lui Mulla Sadra şi alte teme cu parfum exotic care aburesc sfertodocţii leşinaţi după multiculturalism. Numele lui Davutoglu este legat de conceptul de neo-otomanism şi de orientarea politicii externe a Turciei către o diplomaţie pragmatică, fără probleme cu vecinii.

Amândoi au nişte cv-uri superbe şi solide, le merge mintea, arată occidental, vorbesc bine, şi încântă presa numai pentru că îşi încep frazele cu platitudini de genul „Turcia este la răscruce de drumuri între Sud şi Nord, Est şi Vest...”. Dacă mai continuă cu alte câteva idei îngrijite şi logice, atunci gata, şi-au cucerit un loc cinstit nu numai între intelectuali, ci între vârfurile gânditorilor democratici actuali. Din păcate, totul e o scamatorie verbală. Teoria sună bine şi practica e confuză, Vestului i se serveşte un mesaj frumos împachetat, iar propriilor cetăţeni măsurile practice (pumnul în gura presei, ameninţări pentru kurzi, zeci de arestări între liderii militari, discriminarea populaţiei nemusulmane, manipularea istoriei în legătură cu trecutul creştin al Asiei Mici şi genocidul armenilor, etc.). (...)

Bruxelles-ul vede că treaba nu merge, dar corectitudinea politică îl împiedică să spună pe şleau de ce. În fond, toată presa, mediul academic, legislaţia aberantă, o multitudine de megapolitici sau microstrategii impuse societăţii pe căi lăturalnice, precum şi o sumedenie de ONG-uri isterice şi alţi idioţi utili, sunt în slujba unor fixaţii ideologice anti-europene. Dispreţul faţă de istoria şi civilizaţia europeană, ura pentru bărbatul alb, toleranţa dusă la masochism, obsesiile pacifiste, confuzia între patriotism şi naţionalism îi convin de minune lui Erdogan. Cum să nu aibă un discurs pro-UE? Măcar şi numai pentru că i-a oferit motivul de a pune pumnul în gură armatei. Nu e de mirare că, după rezultatele pe care le-a avut până acum apropierea Turciei de UE, se poate crede că scopul a fost întărirea islamului şi nu democratizarea. ... Florina B. Citeste mai departe

Rezumatul unui text publicat de Antoni Rybczyński in Gazeta Polska

Rusii reusesc sa blocheze eficient consolidarea securitatii balticilor in cadrul UE (securitatea economica si energetica) si NATO (securitatea militara). Alianta nord-atlantica, cu o politica servila fata de Rusia, se limiteaza la gesturi lipsite de continut, cum ar fi organizarea unor reuniuni politice la Tallin si Riga - in martie, respectiv mai a.c.

Estonia se descurca cel mai bine, datorita politicii economice eficiente si stabilitatii interne, dar intrarea in zona euro nu va insemna o garantie de securitate.
Lituania isi distruge alianta cu Polonia, iar politica ei externa a devenit pro-rusa.
Letonia are situatia economica cea mai proasta, iar activitatea puternicei minoritati rusesti si sforariile oligarhilor slabesc eficienta guvernului de dreapta. (Rezumat realizat de Anca Cernea) Citeste mai departe

În timpul anilor preşedinţiei Bush, când lupta împotriva terorii islamice era încă relativ nouă, marile ziare şi alte mass media se întreceau în publicarea şi difuzarea unor importante secrete de război.

• Va recomandam si Binele în căutarea răului (Traian Ungureanu)

New York Times împroşca pe prima pagină secretul supravegherii fără mandat a telefoanelor unor terorişti. Împreună cu alte ziare, publica pe pagini A1 secretul „locurilor negre” din afară, inclusiv numele ţărilor care ne ajutau la detenţia teroriştilor. Au publicat detalii asupra tehnicilor de anchetă folosite pentru a se obţine informaţii ce puteau salva vieţi de la terorişti importanţi ai Al Qaeda, precum Khalid Sheikh Mohammed. USA Today a publicat o piesă memorabilă ce detalia caracteristicile programului SWIFT pentru urmărirea finanţării teroriştilor.

Când au fost date aceste informaţii, majoritatea americanilor au fost indignaţi de lipsa de responsabilitate jurnalistică. Cum îndrăzneşte această presă de stânga să publice secrete care foarte probabil vor ajuta duşmanii noştri cu informaţii de mare valoare şi vor pune în pericol vieţi americane? Americanii normali erau şocaţi.

Dar ţăcăniţii de stânga nu sunt normali. Erau atât de roşi de Sindromul perturbării mentale Bush încât ... Citeste mai departe

Printr-un mesaj publicat de un ziar de stânga de la Atena, Secta Revolutionara a revendicat executia lui Sokratis Giolias, jurnalist de investigatii.

Giolias, 37 de ani, conducea Thema FM - un post de radio de la Atena, si era co-fondator al Troktiko - un influent blog de stiri si investigatii care punea probleme serioase de credibilitate pentru mediei mainstream si devenise cel mai popular website grecesc (pentru amanunte, cititi The fifth estate: A rogue rodent). 

Sokratis Giolias fost ucis în fata casei sale, în dimineata zilei de 19 iulie, cu 16 focuri de arma trase de la mica distanta. In urma uciderii lui Giolias, blogul Troktiko si-a suspendat activitatea, postând urmatorul mesaj: "Noapte buna Grecia, locul de nastere al democratiei a sfârsit prin a ucide libertatea de expresie".

In mesajul publicat Ta Nea, Secta Revolutionara anunta ca: "Turistii trebuie sa stie ca Grecia nu mai e un adapost al capitalismului. O vom transforma în teatru de razboi revolutionar, cu incendii, sabotaje, manifestatii violente, atentate cu bomba si asasinate. Suntem în razboi cu democratia voastra."  

Anul trecut, Secta Revolutionara a ucis un ofiter de politie, Nektarios Savvas, care pazea casa unui martor într-un proces de terorism, si au au atacat cu focuri de arma si explozibili studiourile postului Alter TV. Dupa atacuri, gruparea terorista marxista a lansat un mesaj de amenintare la adresa ziaristilor: "Jurnalisti, de data aceasta am venit la usa voastra, dar data viitoare ne veti gasi în casele voastre." (GMT)

Ultra-liberalul american Oliver Stone si-a cerut in sfarsit scuze pentru pozitiile antisemite exprimate recent. El acuzase recent, intr-un interviu acordat Sunday Times, "dominatia evreiasca asupra media" si spusese ca "Hitler a facut mult mai mult rau Rusiei decat poporului evreu". 

La inceputul anului, regizorul dublu laureat al Premiului Oscar, sustinator al Presedintelui Obama si admirator fervent al lui Castro, Chavez si Ahmadinejad, considera ca Hitler nu a fost decat un "tap ispasitor". Un articol detaliat pe aceasta tema gasiti pe Hotnews.ro.

Din Atlanta, Teacheru Ciprian trece in revista cenzura stirilor negative despre administratia Obama impusa de ABC, CBS si NBC:

Istorii scandaloase implicand demnitari ai actualei administratii sunt sistematic ignorate.

Van Jones. Numit consilier pe probleme de "green jobs", se descopera ca respectivul se autdeclara comunist si era partizan al ideii ca atacurile de la 11 septembrie 2001 au fost "inside jobs". Fox News lanseaza stirea cu privire la trecutul numitului si acesta e fortat sa demisioneze.

Kevin Jennings. Ocupand pozitia de "Safe school czar" in Administratia Obama, Kevin Jennings, un activist radical pentru drepturile homosexualilor, atrage atentia asupra sa cand povesteste despre confesiunea unui baiat de 15 ani despre o relatie sexuala cu un adult, fapta incadrata ca viol in legea penala americana. Jennings nu raporteaza incidentul autoritatilor(desi, ca profesor,avea obligatia legala sa o faca), in schimb il sfatuieste pe tanar sa se protejeze folosind prezervativul. Singurul canal media care trateaza subiectul este Fox News.

Panterele Negre. In ziua alegerilor prezidentiale din 2008, doi membri ai partidului Noile Pantere Negre-partid care incita la ura rasiala -patruleaza in fata unei sectii de votare din Philadelphia, agitand bastoane de politist in preajma celor care erau potentiali votanti impotriva candidatului Barak Obama. Scenele sunt ... Citeste mai departe

Omul politic venezuelean Alejandro Peña Esclusa, arestat acum doua saptamani la Caracas, este inchis la sediul SeBIN, politia secreta a lui Chavez, intr-o celula de trei pe trei metri, fara lumina naturala.

Sotia sa, Indira Ramírez de Peña, a comunicat telefonic ziarului El Diario de Hoy, din San Salvador, ca Alejandro Peña Esclusa este detinut in conditii mai rele decat condamnatii. (El Diario de Hoy Martes, 20 de Julio de 2010).

Securitatea lui Hugo Chavez, - ucenicul lui Castro, aliat si sprijinitor al narcoteroristilor FARC si ELN, precum si sponsor al Hezbollah, Hamas si ETA, - are nerusinarea de a-l acuza pe Peña Esclusa de terorism. 

Discutand pe 15 iulie, la postul de televiziune columbian RCN, cu Roberto Micheletti, fost presedinte interimar al Honduras, Indira de Peña a spus:

"Trebuie ca noi sa trecem prin asta ca familie, pentru ca aceasta sa slujeasca venezuelenilor si deasemenea comunitatii internationale, pentru a se pune capat acestei atrocitati care a insemnat in Venezuela proiectul castro-cubanez."

(AC)

Iata mesajul trimis din inchisoare de Alejandro Peña Esclusa:

De doi ani astept arestarea, pentru activitatea atat de eficienta pe care am realizat-o impotriva domnului Chavez si aliatilor sai din Forul de la Sao Paolo. In urmatoarele zile si saptamani, se va dezvalui dimensiunea acestei activitati.

Prieteni si cunoscuti, inclusiv colegii mei din UnoAmerica de pe intreg continentul, au tot insistat ca trebuie sa plec din Venezuela si sa lucrez de afara. "De afara vei putea sa fii mai de folos cauzei; in inchisoare vei fi redus la zero", imi spuneau.

Totusi, eu le raspundeam: “Venezuela are nevoie de lideri dispusi sa se sacrifice pentru patria lor. Este atata dezamagire, atata lipsa de credinta, incat tarii ii trebuie conducatori care sa dea marturie despre dragostea lor pentru Venezuela. Numai astfel se poate ridica moralul poporului" le-am spus.

Deasemenea le-am repetat colegilor mei ca aceasta lupta nu este doar politica, ci in primul rand spirituala. Un model materialist si ateu nu se invinge cu retete politice, ci cu valori si principii transcendente, intrupate in lideri care, cu exemplul lor, sa insufle optimism si nadejde.

Ioan Paul al II-lea a fost cel care a invins comunismul in Polonia, si nu activitatea politica, desi contributia Solidaritatii a fost fundamentala. Ma folosesc de acest prilej pentru a aminti ca Fuerza Solidaria, organizatia pe care o conduc, este inspirata chiar de aceasta lupta; de aici numele sau.

Din motivele de mai sus, inchiderea mea poate sa contribuie nu numai la eliberarea Venezuelei din ghearele castro-comunismului, ci, in mod paradoxal, ma ajuta sa ma eliberez pe mine insumi. Simt ca viata mea dobandeste o semnificatie deosebita, pentru ca nu traiesc pentru binele meu propriu, ci pentru o cauza care este mai sus decat mine.

Daca adversarii mei se gandeau sa ma tina prizonier cu inchisoarea, au obtinut exact contrariul, au descatusat simtaminte si emotii de nedescris, din cele care umplu inima de dragoste pentru patrie.

Iubitilor mei compatrioti, le repet:

Nu va temeti! Fruntea sus, aveti nadejde!

Alejandro Peña Esclusa
Caracas, 17 iulie 2010

Este relevanta sincronizarea pozitiilor guvernului liberal polonez cu cele ale Rusiei: de la betele in roate puse vizitei obisnuite pe care Presedintele Poloniei împreuna cu reprezentanti ai societatii civile obisnuia sa o faca în fiecare an la Katyn, pâna la siguranta cu care ministrul de externe Sikorski i-a transmis lui Jaroslaw Kaczynski ca este eroare de pilotaj la mai putin de jumatate de ora dupa tragedie; de la disperarea de câstigare a opiniei publice a lui Donald Tusk (lansat într-un adevarat si sinistru "sprint" cu masina pentru a ajunge înaintea lui Jaroslaw Kaczynski la Smolensk si a fi îmbratisat de Putin), pâna la detaliile de culise extrem de importante furnizate in legatura cu eforturile premierului Tusk de a împiedica vizita liderilor Poloniei, Ucrainei, Estoniei, Lituaniei si Letoniei la Tbilisi, in 2008 (celebra dezinformare cu Lech Kaczynski care ar fi fost de nestapânit în relatia cu pilotii îsi are originile în acest demers extrem de important, care a dat peste cap atunci planurile Rusiei privind invadarea Georgiei).

Necazul a început dinainte, a explicat Jaroslaw Kaczynski, atunci când guvernul liberal condus de Donald Tusk a început sa puna la îndoiala dreptul Presedintelui de a participa la comemorarea de la Katyń, care are loc in fiecare an, la 10 aprilie. De aceasta data, dupa telefonul primit de Tusk de la Putin, oamenii cabinetului Tusk au început sa sustina ca doar premierul este invitat, nu si Presedintele Kaczyński. Deci, Lech Kaczynski nu ar mai fi avut ce sa caute la Katyń, iar insistenta lui de fi totusi prezent acolo era doar o chestiune de încapatanare, un moft. Acest atac, spune Jaroslaw Kaczynski, era ciudat, chiar si pentru obiceiurile guvernului liberal si ale aliatilor sai mediatici. Dar, recunoaste Jaroslaw Kaczynski, aceasta nu l-a surprins atât, cât l-a îngrijorat faptul ca de data aceasta ei jucau de partea rusilor pe fata. 

Presedintele Kaczyński nu a renuntat la participarea sa la solemnitate. Aceasta urma sa aiba loc în data de 10, ca in fiecare an, cu participantii dintotdeauna - familiile militarilor asasinati in 1940, organizatii si persoane ce aveau legatura cu Katyn-ul. Iar Tusk avea sa mearga în 7 aprilie, cu Putin.

Jaroslaw Kaczynski a precizat apoi ca Presedintele Poloniei nu avea un avion prezidential, organizatorul tuturor deplasarilor lui fiind guvernul. Avionul era guvernamental. Termenul de "avion prezidential" a început sa fie folosit de guvernanti numai dupa dezastrul de la Smolensk.

Jaroslaw Kaczynski a povestit aici despre discutiile aprinse ce aveau loc de fiecare data când fratele sau, Lech Kaczynski, solicita premierului un avion pentru deplasare. A amintit ca un scandal asemanator s-a produs in august 2008, cand Lech Kaczynski pregatea zborul la Tbilisi (NT - gestul istoric al sosirii celor cinci presedinti de state la Tbilisi a salvat atunci Georgia, care era invadata de trupele rusesti). Tusk a refuzat cu obstinatie sa-i puna lui Lech Kaczynski la dispozitie avionul. In cele din urma, numai de teama de a se compromite pe plan international, a cedat, atunci când Presedintele George W. Bush si-a exprimat prin telefon sprijinul calduros pentru planul lui Lech Kaczynski.

• cititi si Sfidarea Rusiei: Kaczynski la Tbilisi în 2008

(...) La intrebarea Gazetei Polska daca a avut vreo presimtire legata de calatoria fratelui sau din 10 aprilie, Jaroslaw Kaczynski a marturisit ca era ingrijorat în privinta sigurantei zborului cu avionul si ca insistase ca delegatia condusa de Presedintele Lech Kaczyński sa mearga la Katyń cu trenul, dar, din lipsa de timp, aceasta nu s-a putut întâmpla.

Jaroslaw Kaczynski s-a referit apoi la ultima convorbire avuta cu fratele sau; credea ca Leszek a aterizat deja si îl suna de la Smolensk, dar apelul era din avion, de pe telefonul prin satelit al Presedintelui. Au schimbat doar câteva fraze, despre sanatatea mamei, apoi convorbirea s-a întrerupt.

Nu mult dupa aceea, în timp ce se barbierea, Jaroslaw Kaczynski a primit un alt telefon, de data aceasta era din partea ministrului de Externe, Radoslaw Sikorski. Jaroslaw Kaczynski si-a dat seama ca se întâmplase ceva rau; Sikorski i-a comunicat ca avionul s-a prabusit si ca au murit toti.

"I-am spus", relateaza Jaroslaw Kaczynski, "acesta este rezultatul politicii voastre criminale - pentru ca nu ati cumparat avioane noi". Apoi a inchis telefonul. Dupa un sfert de ora, telefonul a sunat din nou, era tot Sikorski, pentru a-i spune, categoric si fara urma de indoiala, ca dezastrul s-a produs din vina pilotului.

"Acum cred", comenteaza Jaroslaw Kaczynski, "ca atat Sikorski cat si Tusk se temeau ca voi repeta in public ceea de i-am spus lui Sikorski în cursul primei convorbiri telefonice. Insa gândurile mele erau indreptate cu totul spre Mama. In starea ei nu ar fi supravietuit acestei informatii îngrozitoare. M-am grabit la spital...".

Dupa ce s-a asigurat ca mamei sale nu i se va spune deocamdata nimic despre cele întâmplate, Jaroslaw Kaczynski s-a hotarât sa mearga la Smolensk, cât mai repede posibil. Cu ajutorul prietenilor sai, care au închiriat un avion, a zburat la Witebsk, în Belarus, pentru ca la Smolensk nu se putea ateriza, aeroportul fiind inchis. I s-a propus, îsi aminteste Jaroslaw Kaczynski, sa zboare la Smolensk împreuna cu premierul Tusk, dar a refuzat, a preferat sa fie insotit de prieteni. "Am impresia", spune el, "ca Donald Tusk s-a hotarat sa plece la Smolensk atunci cand a aflat ca eu plec intr-acolo." 

Jaroslaw Kaczynski si insotitorii sai au aterizat la Witebsk inaintea lui Tusk. Partea bielorusa le-a pus la dispozitie masini, pentru deplasarea la Smolensk pe sosea. Dar au inaintat extrem de lent, cu tot felul de opriri, care nu pareau sa aiba rost. "Astazi stiu ca opririle noastre si tempo-ul lent al mersului erau impuse de delegatia cu premierul Tusk, ce ne gonea din urma, dorind cu necesitate sa ajunga la Smolensk inaintea noastra. La un moment dat, limuzina cu Donald Tusk a trecut pe langa noi, si abia de atunci ne-au lasat sa mergem normal."

La Smolensk, mersul a fost din nou încetinit si masinile se tot învârteau in cerc, pâna au ajuns în sfârsit la aeroport, care de fapt nu este departe de centrul orasului. La poarta aeroportului li s-a spus sa astepte, si au mai stat 20-40 minute.

Lui Jaroslaw Kaczynski i s-a propus sa accepte condoleante din partea premierului Tusk. A refuzat. Ambasadorul Bahr l-a sfatuit sa nu se uite la trupurile neinsufletite, dar nu i-a ascultat sfatul. "Cum sa nu-mi vad propriul frate?" M-am dus acolo unde se gaseau cadavrele. Corpul fratelui meu era intr-o stare foarte proasta, dar evident, nu am avut probleme sa-l identific. Am facut ceea ce se face în asemenea situatii. Nu vreau sa povestesc despre asta în amanunt. Imi amintesc totusi acea senzatie care revine, raceala corpului lui Leszek. A fost îngrozitor. Lânga mine se aflau niste functionari. I-am atras atentia unuia dintre ei sa-si dea sapca jos din cap. A facut-o, în general s-au purtat corect."

Functionarii erau rusi. Intrebat de Gazeta Polska daca nu erau si polonezi, Jaroslaw Kaczynski îsi aminteste ca la un moment dat a aparut procurorul Parulski, care însa nu parea sa aiba vreun rol activ, statea si el deoparte, iar rusii nici nu-l bagau in seama, nu avea pentru ei nici cea mai mica importanta.

Ambasadorul Bahr l-a intrebat pe Jaroslaw Kaczynski daca ar accepta ca premierul Putin sa-i ofere condoleante. Jaroslaw Kaczynski a refuzat: "Pentru mine, rolul premierului Tusk si cel al premierului Putin au fost neclare. Dupa aprecierea mea, ambii au tratat vizita Presedintelui Kaczynski fara respectul si grija cuvenite." Pentru moment, Jaroslaw Kaczynski s-a abtinut sa dezvolte aceasta tema, dar a promis însa ca "în curand vom putea vorbi despre asta". (...)

In finalul interviului, Jaroslaw Kaczynski a spus "Nu am vrut ca moartea celor apropiati mie sa devina tema principala a campaniei electorale. Totusi

este absolut evident ca statul polonez nu poate sa treaca peste aceasta tragedie de-a dreptul nemaîntâlnita, ca si cum nu s-ar fi întâmplat. Voi face totul ca sa lamuresc cauzele dezastrului avionului guvernamental. Aceasta este astazi cel mai important lucru, si personal, si politic. Ma voi stradui ca cei care au putut sa pricinuiasca acest eveniment sa traga consecintele, nu numai juridic, ci si moral si politic.

Stabilirea persoanelor responsabile politic de dezastrul de la Smolensk nu necesita ancheta. Dar asta trebuie spus la momentul potrivit, astfel încat sa auda întreaga Polonie si lumea intreaga."

(Tradus si rezumat de Anca Cernea)

In timp ce stânga europeana si media internationala aclama "deschiderea" manifestata de comunistii cubanezi, care au facut putin loc in închisori, eliberând pentru a-i exila pe cativa dintre detinutii politici, fratii Castro au purces la un val masiv de arestari.

In aceste zile, sunt arestate sau retinute zeci de persoane care au comemorat masacrul din 13 iulie 1994, cand au fost ucisi 34 de cubanezi ce incercau sa scape din Cuba.

In Venezuela, cu asistenta cubaneza, a fost arestat un lider important al opozitiei, Alejandro Pena Esclusa, caruia i s-a înscenat un dosar sinistru. Despre acest nou val de represiune si inscenari, media si stanga europeana nu sufla un cuvânt.

Text integral în Romania libera

Mai întâi, corespondenta Associated Press la Bucureşti a dat lumii de veste că, în Strategia Naţională de Apărare, Băsescu a trecut media printre ameninţările la adresa securităţii naţionale, alături de terorism, corupţie şi crimă organizată. Las' că sunt capitole diferite din Strategie sau că se vorbeşte de „ameninţări'' şi „vulnerabilităţi'', dar nici măcar nu se vorbeşte de „media'' în general, ci de „campaniile de presă comandate''.(...)

În episodul 2, postul TV France 24 face un reportaj în care afirmaţia „presa este considerată ameninţare'' devine un adevăr care nu mai trebuie pus la îndoială. De aici rezultă „natural'' că, în România, „libertatea de exprimare este restricţionată într-un mod care aminteşte de perioada comunistă''. (...)

Episodul 3 vine din Germania, unde Der Spiegel a scris acum două zile că, vorba lui Traian Ungureanu, Băsescu face trafic cu moldoveni, cărora le dă paşapoarte româneşti şi îi bagă pe uşa din dos în UE. (...) De ce face Băsescu treaba asta? Pentru că vrea să îşi înmulţească numărul de „supuşi'' şi pentru că „visează la România Mare''.(...)

Importante nu sunt faptele, ci mesajul: spre deosebire de Putin, care e băiat bun şi un „democrat desăvârşit'' care a mutilat Georgia pentru a-şi apăra cetăţenii ameninţaţi de sângerosul Saakaşvili, „Băsescu este un dictator care striveşte presa liberă şi vrea să revizuiască graniţele Europei''. Deci, jos cu el! Acum, c-o fi prin suspendare, cum salivează Crin Antonescu, sau prin revoltă populară, cum îşi doreşte micul Che Guevara, puţin importă! Europenii trebuie să înţeleagă că li se face un mare serviciu. Ei bine, nu li se face. Cineva încearcă să manipuleze centrele de putere europene şi să facă digerabil un eventual act de forţă nedemocratic prezentându-l ca pe un gest de salvare a democraţiei.

Un lider al opozitiei venezuelene, Alejandro Pena Esclusa, a fost arestat de politia politica a lui Hugo Chavez lunea trecuta. Cu totii stiam ca asta se va intampla mai devreme sau mai tarziu. Doar ca nu era de asteptat ca agentii dictaturii lui Chavez sa aiba, asa cum au avut, cinismul de a planta ca probe material exploziv in casa unui politician care nu a recurs niciodata la violenta, nici macar verbala. Obiectivul acestei inscenari este sa creeze imaginea unei legaturi dintre Pena si “organizatii violente de dreapta”, care, pe scena latino-americana actuala, s-au remarcat in special prin spectaculoasa lor inexistenta.

Aejandro Pena, a carui activitate de opozitie fata de Chavez a fost laudata de legisativul statului Alabama, este binecunoscut publicului brazilian drept un conferentiar serios si echilibrat, care descrie situatia politica a tarii sale cu tristete, dar cu seninatate, fara nici cel mai mic semn de ura. (...) ►►Olavo de Carvalho
Citeste mai departe

Text integral pe blogul lui Traian Ungureanu, Totul in scris

Mai mulţi europarlamentari liberali, îndrumaţi şi luminaţi, pe fîşia românească, de Renate Weber, au adresat Comisiei Europene o aşa numită "întrebare orală"(interpelare) pe tema libertăţii presei în mai multe state membre UE. Interpelarea cere Comisiei să treacă la acţiune în apăraea libertăţii ameninţate a presei şi enumeră mai multe cazuri care ar justifica intervenţia. (...)

Renate Weber e datoare cu cîteva informaţii pe care Comisia Europeană le-ar aprecia în mod deosebit. Mai întîi, spre buna informare a Comisei, presa românească trebuie prezentată în resorturile ei principale. Astfel, structura de proprietate a "trusturilor media" e totuna cu achiziţiile dlor. Vîntu, Voiculescu, Patriciu.

Ideea după care trusturi media şi ziarişti plătiţi de proprietari privaţi reprezintă în mod necesar interesele sectorului privat şi ale societăţii e, în România, ridicolă. Marii proprietari de trusturi nu sînt oameni de afaceri privaţi ci o elită parazitară care depinde de contracte sau scutiri acordate de stat şi are, prin urmare, o nevoie vitală de decizie politice favorabile.

Aşadar, pentru mai multă precizie, prima ocupaţie a trusturilor de presă e promovarea intereselor anti-comunitare şi, adesea, anti-naţionale ale unui număr restrîns de domni, pe care Renate Weber i-ar putea recomanda căduros şi pe nume Comisiei. Iar prima ocupaţie a jurnalişilor ameninţaţi de spectrul dictaturii e prostituţia coafată retoric de ONG-uri şi liberali la dispoziţia cariatidelor capitaliste Vîntu, Patriciu, Voiculescu.

foto: hultanul.bospot.com

Am avut onoarea de a lucra alături de ziarişti foarte corecţi şi i-am văzut plecînd, resemnaţi, unul după altul sau ejectaţi în bloc. Am avut oroarea să asist la scene de gangsterism absolut, cu telefoane care ordonau unor mari staruri independente de presă să susţină sau să înjure, după nevoi. (...)

Presa românească e cea mai mare pierdere a democraţiei cîştigate de România. Nu e nimic mai trist şi mai descurajator pentru viitor decît spectacolul sordid al acestei instituţii simulate care corupe în masă tineri şi livrează latifundii, vile, elicoptere, avioane, conturi, chiolhanuri şi limuzine pentru impostori selecţionaţi în baza unui concurs dinamic de înjosire.

Articolul din Der Spiegel, intră, de la bun început, în seria documentelor scutite de dubii. Prima frază:
"Romania's president wants to increase his country's population and is using an odd means to do so."(...)
Text integral pe blogul lui Traian Ungureanu, Totul in scris.

Deatfel, Bruxelles-ul însuşi "a devenit conştient de fluxul migraţionist moldovenesc", scrie Der Spiegel care relatează, apoi, că politicieni populişti de dreapta exploatează situaţia. E vorba de un europarlamentar austriac (Andreas Molzer - Partidul Austriac al Libertăţii) care a adresat o intepelare Comisiei Europene, solicitînd stoparea acţiunilor României.

Interesant (în primul rînd pentru viitorii cercetători ai ipocriziei de presă "corecte politic"), Der Spiegel foloseşte din nou tiparul după care toate delictele sînt delicte cu excepţia celor admise. Mai întîi, am aflat de la Der Spiegel că "defavorizaţii" moldoveni nu au drept de circulaţie pentru că sînt, în mod vădit, prea europeni. Acum aflăm că Der Spiegel poate trata, fără obişnuitul torent de invective, un partid radical anti-imigraţionist. De ce? Pentru că Molzer şi partidul lui sînt împotriva imigraţiei europene. În schimb, Geert Wilders liderul politic olandez anti-imigraţionist e Satana. De ce ? Pentru că Wilders e anti-islamic şi, deci, incorect.

În sfîrşit, dacă episodul Moldova dovedeşte că România e vinovată de infidelitate europeană, atunci ne aflăm într-o companie augustă. Cei ce acuză acum direct sau indirect statul român ar trebui să se scutească de ravagiile amneziei voluntare. Politicienii şi presa germană uită ceva: în 1989-90, Germania era membru UE. Şi exact în 1989-90, Germania a încurajat şi salutat prăbuişirea "zidului" de la Berlin. Tot Germania a acordat cetăţenie in corpore populaţiei Republicii Democrate Germane, introducînd, pe această cale, în UE, nu mai puţin de 16 milioane de persoane.

Venezueleanul Alejandro Peña Esclusa, presedintele organizatiilor Fuerza Solidaria si UnoAmérica, a fost arestat astazi de fortele de securitate ale lui Chavez. Casa i-a fost perchizitionata, biblioteca ravasita si intoarsa pe dos, in cautare de arme! Cele trei fetite au fost incuiate intr-o camera, timp de mai multe ore, iar sotia a cerut in zadar sa se respecte legea si sa fie chemati martori si avocati. 25 politisti de la SEBIN (Servicio Bolivariano de Inteligencia Nacional) i-au invadat locuinta impreuna cu un grup de la Divizia de Explozive, pentru a-i planta probe care sa-l incrimineze.

De ceva timp, autoritatile venezolane, sfatuite de experti cubanezi invechiti in practici kaghebiste, inscenari si fabricari de probe pentru procese politice, dadeau semne ca il au in vizor pe cunoscutul lider venezolan, in incercarea de a-i pune in scena acuzatii de terorism. De altfel, dupa ce a fost scos în catuse din locuinta, SEBIN - securitatea lui Chavez, a declarat ca ar fi gasit exploziobili ascunsi in camera uneia dintre fetite.

Alejandro Peña Esclusa este un lucid si curajos critic al regimului dictatorial de inspiratie marxista a lui Hugo Chávez, si initiatorul aliantei continentale a fortelor democratice latino-americane, in cadrul organizatiei UnoAmérica, al carei presedinte este. Organizatia are ca scop apararea institutiilor democratice, libertatii si pluralismului in fata fortelor marxiste din cadrul Forului de la Sao Paolo (FSP). FSP a fost initiat de Fidel Castro si Lula da Silva in 1990, cu scopul de a recupera in America Latina ceea ce s-a pierdut in Europa de Est, reuneste partide politice se stanga, aliate cu narcotraficul si gherile teroriste comuniste, si au luat, practic in stapanire, intregul continent. Anca Cernea